Universul

La una dintre lectiile de educatie crestina am prezentat copiilor zilele Creatiei si modul in care Dumnezeu a facut intreg Pamantul. In urma discutiei cu copiii am observat curiozitatea lor de a sti cat mai multe despre ceea ce este dincolo de pamantul nostru: soare, planete, despre zi si noapte, despre luna, stele si toate acestea ne-au facut sa luam o decizie: sa vorbim o saptamana la gradinita despre univers.

Prima etapa a fost vizita la Observatorul Astronomic Suceava unde am purtat discutii cu ghidul, cu profesorul de astronomie, cu profesorul de geografie. Centrul tematic s-a imbogatit cu o multime de desene, picturi, fise, modelaje, colaje, carti, vederi, fotografii, iar copiii au fost foarte incantati de cele descoperite.