Statutul se caracterizeaza printr-o colecție de reguli și de obligații care sunt desemnate prin termenii “mama”. El exprimă o poziție a persoanei în structura sociala.În sensul actual,notiunea cuprinde si poziția individului în fiecare dintre celelalte sisteme.În concluzie, statutul se refera la funcțiile, competențele, responsabilitațile, drepturile si obligațiile specifice personalului didactic si didactic auxiliar, precum si ale celui de conducere, de îndrumare si de control.

1. Meseria de profesor și rolul acestuia

 A fi profesor înseamnă un risc asumat. Și asta deoarece pregatirea pentru a preda, pentru a-i învața pe alții cum să învețe este o operă niciodată încheiată și care implică multă răbdare, multe momente de incertitudine, de descurajare și multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate nici cantitiv și nici imediat. Totuși,  la capatul acestui drum te pot aștepta multe bucurii și satisfacții.

Cadrul  didactic  are  în  primul  rând  rolul  de  a  organiza  şi  conduce  activitatea  didactică. Succesul  în  munca  instructiv- educativă  depinde  în  cea  mai  mare  măsură  de  cadrele  didactice, de  competenţa  şi  dragostea  lor  pentru  profesie. Nici  planurile  de  învăţământ, nici  programele  şcolare, nici  manualele, nici  baza  materială  de  care  dispune  şcoala  nu  pot  avea  asupra  elevului  o  influenţă  care  să  se  poată  compara  cu  aceea  a  cadrelor  didactice. Educatorul  creează  condiţiile  necesare  de  muncă, organizează  şi  conduce  activitatea  elevului, prin  care  dispoziţiile  lui  se  dezvoltă  necontenit  şi  se  transformă  în  calităţi.

Misiunea  cadrelor  didactice  este  înaltă, nobilă. Învăţătorii  şi  profesorii  transmit  generaţiilor  tinere, în  mod  organizat  şi  planificat, valorile  culturale  create  de  generaţiile  trecute, le  îndrumă  primii  paşi  în  vastul  domeniu  al  ştiinţelor, veghează  asupra  formării  personalităţii  lor, asupra  orientării  lor  şcolare  şi  profesionale.

La  intrarea  în  şcoala  generală, elevii  nu  ştiu  nici  să  citească, nici  să  scrie, nici  să  socotească. Prin  munca  metodică  şi  perseverentă  a  învăţătorului  şi  a  profesorilor  ei  ajung  ca  la  absolvirea  şcolii  generale  să  aibă  un  larg  orizont  de  cunoştinţe  despre  natură  şi  societate, ceea  ce-i  ajută  să  înţeleagă  mai  adânc  obiectele  şi  fenomenele  cu  care  vin  în  contact, să  interpreteze  mai  corect  evenimentele  la  care  participă, să-şi  dea  mai  bine  seama  de  rostul  lor  în  viaţă.

2. Competențele cadrului didactic

În concepția pedagogică modernă, pentru ca profesorul să poată concepe, organiza, proiecta actul educațional, are nevoie de: pregătire, tact și măiestrie psihopedagogică, care sunt cerute, îndeosebi, de ipostaza de educator. Într-un program de formare a profesorilor desfașurate în S.U.A. , competența didactică este operaționalizată într-un număr de cinci competențe specifice:

  • Competența cognitivă, care cuprinde abilitățile intelectuale și cunoștințele așteptate din partea unui profesor;
  • Competența afectivă, definită prin atitudinile așteptate din partea profesorului și considerată a fi specifică profesiunii didactice, fiind și cel mai greu de obținut;
  • Competența exploratorie, care vizează nivelul practicii pedagogice și oferă ocazia viitorilor profesori de a-și exersa abilitățile didactice;
  • Competența legată de performanță, prin care profesorii dovedesc nu numai că știu, dar și că pot utiliza ceea ce știu;
  • Competența de a produce modificări observabile ale elevilor în urma relației pedagogice.

3. Standardele profesiei didactice

Standardele profesiei didactice reprezintă un ansamblu de așteptari și cerințe, explicit formulate, referitoare la cunoștințele, abilitațile și mentalitațile pe care trebuie să le probeze un profesor în activitatea sa cu elevii, pentru a se considera că își  îndeplinește îndatoririle profesionale la un nivel calitativ acceptat de societate.

Prof. Dan Potolea defineşte standardul ca fiind ”un enunţ exigent care indică un criteriu sau o normă în raport cu care se apreciază calitatea unui program, proces, produs sau performanţă; standardul exprimă aşteptări valorice, calităţi pretinse, practici profesionale obligatorii”.

Învațamântul românesc actual are nevoie de „profesori foarte buni” capabili să ofere elevilor lor o educație de calitate. Standardele precizează într-o manieră clară ce trebuie să se înțeleagă prin ,, profesori foarte buni”. Aceasta înseamnă că ele trebuie să specifice cunoștințele și abilitățile considerate a fi cele mai importante pentru practicarea profesiei didactice, nivelul de stăpanire al acestora, condițiile în care urmează a fi probate și modul în care vor fi măsurate și evaluate aceste competențe.

În concluzie, prin standardele profesionale se asigură:

  • Crearea  premiselor acordării unor șanse egale, tuturor copiilor, de a primi o educație de calitate din partea unor profesori pregătiți după aceleași standarde profesionale.
  • Regândirea conținuturilor și a formelor pregătirii inițiale și continue a profesorilor.
  • Posibilitatea pregătirii unei categorii speciale de profesori-evaluatori, antrenați în aprecierea calității prestației didactice a colegilor lor, cu scopul de a-i ajuta să se perfecționeze profesional.
  • Definirea mai clară a unor roluri și responsabilități în sistem, ceea ce va avea efecte în perfecționarea sistemului de educație în general.

Ca şi în cazul specialiştilor americani, şi cei români s-au ghidat în elaborarea standardelor după anumite principii – nucleu care „exprimă concepţia actuală asupra conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra calităţilor unui bun profesor” (Gliga, L., 2002, p.75)

1.Cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o predă.
2. Cadrul didactic cunoaşte elevul şi îl asistă în propria-i dezvoltare
3. Cadrul didactic este membru activ al comunităţii
4. Cadrul didactic are o atitudine reflexivă
5. Cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu idealul educaţional.

Observăm faptul că aceste principii sunt în acord cu schimbările promovate de reforma educaţională şi adaptate exigenţelor societăţii româneşti. Calitatea învăţământului depinde direct de calitatea personalului didactic, iar formarea acestuia pe baza unor standarde riguroase, unice şi chiar în acord cu standardele altor ţări este o necesitate stringentă.

4. Calitățile cadrului didactic

Calităţile  care  se  cer  oricărui  profesionist  derivă  din  esenţa  activităţii  lui, din  ceea  ce  cere  societatea  de  la  un  asemenea  profesionist. Pe  lângă  unele  însuşiri  generale  cerute  fiecărui  om  într-o  anumită  orânduire  socială, fiecărui  profesionist  i  se  cer  însuşiri  specifice  meseriei, care  să  asigure  randamentul  maxim  al  profesiei  lui.

În  primul  rând  orice  profesor  trebuie  să  fie  mesagerul  unor  valori  sociale, al  unui  ideal  de  viaţă. În  munca  sa  cu  elevii  el  îi  conduce  pas  cu  pas, treptat, spre  a-i  pregăti  pentru  sarcinile  prezente  şi  de  viitor  ale  societăţii  şi  această  calitate  este  printre  cele  mai  importante  ale  cadrului  didactic.

Pe  lângă  această  calitate  mai  sus  menţionată, cadrul  didactic  trebuie  să  deţină  şi  calităţi  fizice, calităţi  intelectuale, calităţi  afective  şi  calităţi  de  voinţă  şi  de  caracter.

Din  calităţile  fizice  cerute  cadrului  didactic  face  parte  în  primul  rând  o bună  sănătate. Munca  didactică  impune  o  mare  cheltuire  de  energie, prin  solicitările  multiple  şi  variate  din  partea  fiecărui  elev  din  clasă. Imperfecţiunea  văzului  şi  auzului, bâlbâiala, unele  malformaţii  corporale  creează  dificultăţi  în  exercitarea  funcţiei  didactice, iar  unele  cazuri  chiar  incompabilităţi  reale. Profesia  didactică    provocă  mai  ales  o  mare  cheltuire  de  energie  nervoasă: atenţie  continuă, efort  de  gândire  şi  imaginaţie, stăpânire  de  sine. E  necesar  ca  profesorul  să  aibă  un  sistem  nervos  echilibrat.

O  calitate  care-l  caracterizează  pe  profesor  este  dragostea  faţă  de  copii. Cine  iubeşte  copiii  şi  ştie  să  şi-i  apropie  găseşte  mai  uşor  drumul  spre  inima  lor  şi-i  poate  influenţa  mai  profund.. Dascălul  care-şi  iubeşte  elevii  are  o  atitudine  atentă, caldă, delicată  faţă  de  fiecare  dintre  ei, este  sensibil  la  toate  succesele  şi  insuccesele  lor, dar  dragostea  faţă  de  copii  nu  trebuie  să  capete  forma  sentimentalismului  dulceag. Ea  trebuie  să  fie  o  dragoste  exigentă, să  îmbine blândeţea  cu  severitatea.

Optimismul  pedagogic  este  o  altă  trăsătură  caracteristică educatorului. Încrederea  în  elev,  în  posibilităţile  lui  de  dezvoltare, încrederea  în  reuşita  acţiunilor  educative  stau  la  baza  muncii  multor  învăţători  şi  profesori. Ei  sunt  siguri  că  în  fiecare  elev, dacă  este  ajutat  şi  îndrumat  la  timp, se  poate  forma  un  cetăţean  capabil  să  desfăşoare  o  muncă  folositoare. În  activitatea  de  instruire  şi  educare  a  elevilor, cadrul  didactic  poate  să  aibă  uneori  şi  insuccese, care  îi  provoacă  sentimente  de  amărăciune  şi  nemulţumire.

În  ceea  ce  priveşte  calităţile  de  voinţă  şi  de  caracter, principala  caracteristică  este  răbdarea  pentru  că  atunci  când  lucrează  cu  copiii de  vârstă  mică, cadrul  didactic  trebuie  să  fie  răbdător.

În  concluzie, un  cadru  didactic  trebuie  să  aibă  calităţile  pozitive  a  unui  om, o  pregătire  de  specialitate  să  deţină  un  orizont  cultural  larg, deci  să  ştie  să  lucreze  cu  copiii  şi  să  le  ofere  acestora  informaţii  necesare  în  viaţa  de  zi  cu  zi.

5. Formarea formatorilor și pregătirea acestora

 Procesul de formare a cadrelor didactice din România cuprinde două etape: pregătirea iniţială (în timpul studiilor din şcolile normale, colegii, universităţi) şi pregătirea continuă (perfecţionarea din timpul profesării). Pregătirea iniţială vizează introducerea viitorului cadru didactic, prin activităţi teoretice şi practice specifice, în universul profesional pentru care acesta se formează. Pregătirea continuă se referă la actualizările şi specializările de ordin teoretic, metodic şi practic, printr-o serie de activităţi de formare în timpul exerciţiului profesional.

Perfecţionarea vizează starea profesională actuală. Perfecționare profesională a profesorului este necesară, ca în toate profesiile, datorită potențialelor pierderi cognitive. Numai print-o reactualizare și perfecționare sistematică și constată a pregătirii profesionale la un nivel înalt de performanță,printr-o formare continuă se poate evita ceea ce se numește plafonare profesională, rutină, pregătire slabă sau mediocră.

Pregătirea iniţială a viitoarelor cadre didactice în universitate se realizează prin intermediul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic (pregătirea pedagogică, psihologică şi metodică a studenţilor şi absolvenţilor de învăţământ superior care optează pentru profesiunea de cadru didactic).

O importanţă aparte o are activitatea de practică pedagogică. Aceasta cuprinde trei genuri de activităţi:
–  activităţi de cunoaştere generală a şcolii;
–  activităţi instructiv-educative de observaţie, simulare şi analiză desfăşurate în clase, cabinete, laboratoare;
–  activităţi instructiv-educative practice, de probă şi finale, efectuate de studenţi, precum şi activităţi extraşcolare.

Bibliografie

  1. Constantin Cucoș – Pedagogie (Editia a II-a revăzută si adăugită)
  2. Lucia Gliga – Standarde profesionale pentru profesia didactică (București 2002)
  3. Dorina Sălăvăstru-Psihologia Educației (Polirom 2004)
  4. Miron Ionescu, Vasile Chiș-Pedagogie Aplicată
  5. Dorina Sălăvăstru-Didactica psihologiei
  6. www.didactic.ro

Articol scris de Robciuc Alina

2 comentarii to “Statutul profesional al cadrului didactic”

  1. Ciausu Aurel-Vasile
    09/07/2013 at 12:54 pm #

    Foarte reusit, felicitari!!!

  2. Andreea
    24/06/2014 at 3:52 pm #

    Foarte util!Multumim!

Adauga un comentariu

Nume (obligatoriu)

Email (nu va fi publicat) (obligatoriu)

Website