Statutul se caracterizeaza printr-o colecție de reguli și de obligații care sunt desemnate prin termenii “mama”. El exprimă o poziție a persoanei în structura sociala.În sensul actual,notiunea cuprinde si poziția individului în fiecare dintre celelalte sisteme.În concluzie, statutul se refera la funcțiile, competențele, responsabilitațile, drepturile si obligațiile specifice personalului didactic si didactic auxiliar, precum si ale celui de conducere, de îndrumare si de control.
1. Meseria de profesor și rolul acestuia
A fi profesor înseamnă un risc asumat. Și asta deoarece pregatirea pentru a preda, pentru a-i învața pe alții cum să învețe este o operă niciodată încheiată și care implică multă răbdare, multe momente de incertitudine, de descurajare și multe ore de studiu, iar rezultatele nu pot fi măsurate nici cantitiv și nici imediat. Totuși, la capatul acestui drum te pot aștepta multe bucurii și satisfacții.
Cadrul didactic are în primul rând rolul de a organiza şi conduce activitatea didactică. Succesul în munca instructiv- educativă depinde în cea mai mare măsură de cadrele didactice, de competenţa şi dragostea lor pentru profesie. Nici planurile de învăţământ, nici programele şcolare, nici manualele, nici baza materială de care dispune şcoala nu pot avea asupra elevului o influenţă care să se poată compara cu aceea a cadrelor didactice. Educatorul creează condiţiile necesare de muncă, organizează şi conduce activitatea elevului, prin care dispoziţiile lui se dezvoltă necontenit şi se transformă în calităţi.
Misiunea cadrelor didactice este înaltă, nobilă. Învăţătorii şi profesorii transmit generaţiilor tinere, în mod organizat şi planificat, valorile culturale create de generaţiile trecute, le îndrumă primii paşi în vastul domeniu al ştiinţelor, veghează asupra formării personalităţii lor, asupra orientării lor şcolare şi profesionale.
La intrarea în şcoala generală, elevii nu ştiu nici să citească, nici să scrie, nici să socotească. Prin munca metodică şi perseverentă a învăţătorului şi a profesorilor ei ajung ca la absolvirea şcolii generale să aibă un larg orizont de cunoştinţe despre natură şi societate, ceea ce-i ajută să înţeleagă mai adânc obiectele şi fenomenele cu care vin în contact, să interpreteze mai corect evenimentele la care participă, să-şi dea mai bine seama de rostul lor în viaţă.
2. Competențele cadrului didactic
În concepția pedagogică modernă, pentru ca profesorul să poată concepe, organiza, proiecta actul educațional, are nevoie de: pregătire, tact și măiestrie psihopedagogică, care sunt cerute, îndeosebi, de ipostaza de educator. Într-un program de formare a profesorilor desfașurate în S.U.A. , competența didactică este operaționalizată într-un număr de cinci competențe specifice:
- Competența cognitivă, care cuprinde abilitățile intelectuale și cunoștințele așteptate din partea unui profesor;
- Competența afectivă, definită prin atitudinile așteptate din partea profesorului și considerată a fi specifică profesiunii didactice, fiind și cel mai greu de obținut;
- Competența exploratorie, care vizează nivelul practicii pedagogice și oferă ocazia viitorilor profesori de a-și exersa abilitățile didactice;
- Competența legată de performanță, prin care profesorii dovedesc nu numai că știu, dar și că pot utiliza ceea ce știu;
- Competența de a produce modificări observabile ale elevilor în urma relației pedagogice.
3. Standardele profesiei didactice
Standardele profesiei didactice reprezintă un ansamblu de așteptari și cerințe, explicit formulate, referitoare la cunoștințele, abilitațile și mentalitațile pe care trebuie să le probeze un profesor în activitatea sa cu elevii, pentru a se considera că își îndeplinește îndatoririle profesionale la un nivel calitativ acceptat de societate.
Prof. Dan Potolea defineşte standardul ca fiind ”un enunţ exigent care indică un criteriu sau o normă în raport cu care se apreciază calitatea unui program, proces, produs sau performanţă; standardul exprimă aşteptări valorice, calităţi pretinse, practici profesionale obligatorii”.
Învațamântul românesc actual are nevoie de „profesori foarte buni” capabili să ofere elevilor lor o educație de calitate. Standardele precizează într-o manieră clară ce trebuie să se înțeleagă prin ,, profesori foarte buni”. Aceasta înseamnă că ele trebuie să specifice cunoștințele și abilitățile considerate a fi cele mai importante pentru practicarea profesiei didactice, nivelul de stăpanire al acestora, condițiile în care urmează a fi probate și modul în care vor fi măsurate și evaluate aceste competențe.
În concluzie, prin standardele profesionale se asigură:
- Crearea premiselor acordării unor șanse egale, tuturor copiilor, de a primi o educație de calitate din partea unor profesori pregătiți după aceleași standarde profesionale.
- Regândirea conținuturilor și a formelor pregătirii inițiale și continue a profesorilor.
- Posibilitatea pregătirii unei categorii speciale de profesori-evaluatori, antrenați în aprecierea calității prestației didactice a colegilor lor, cu scopul de a-i ajuta să se perfecționeze profesional.
- Definirea mai clară a unor roluri și responsabilități în sistem, ceea ce va avea efecte în perfecționarea sistemului de educație în general.
Ca şi în cazul specialiştilor americani, şi cei români s-au ghidat în elaborarea standardelor după anumite principii – nucleu care „exprimă concepţia actuală asupra conţinutului specific al profesiei didactice şi asupra calităţilor unui bun profesor” (Gliga, L., 2002, p.75)
1.Cadrul didactic este un bun cunoscător al domeniului şi al didacticii disciplinei pe care o predă.
2. Cadrul didactic cunoaşte elevul şi îl asistă în propria-i dezvoltare
3. Cadrul didactic este membru activ al comunităţii
4. Cadrul didactic are o atitudine reflexivă
5. Cadrul didactic este promotor al unui sistem de valori în concordanţă cu idealul educaţional.
Observăm faptul că aceste principii sunt în acord cu schimbările promovate de reforma educaţională şi adaptate exigenţelor societăţii româneşti. Calitatea învăţământului depinde direct de calitatea personalului didactic, iar formarea acestuia pe baza unor standarde riguroase, unice şi chiar în acord cu standardele altor ţări este o necesitate stringentă.
4. Calitățile cadrului didactic
Calităţile care se cer oricărui profesionist derivă din esenţa activităţii lui, din ceea ce cere societatea de la un asemenea profesionist. Pe lângă unele însuşiri generale cerute fiecărui om într-o anumită orânduire socială, fiecărui profesionist i se cer însuşiri specifice meseriei, care să asigure randamentul maxim al profesiei lui.
În primul rând orice profesor trebuie să fie mesagerul unor valori sociale, al unui ideal de viaţă. În munca sa cu elevii el îi conduce pas cu pas, treptat, spre a-i pregăti pentru sarcinile prezente şi de viitor ale societăţii şi această calitate este printre cele mai importante ale cadrului didactic.
Pe lângă această calitate mai sus menţionată, cadrul didactic trebuie să deţină şi calităţi fizice, calităţi intelectuale, calităţi afective şi calităţi de voinţă şi de caracter.
Din calităţile fizice cerute cadrului didactic face parte în primul rând o bună sănătate. Munca didactică impune o mare cheltuire de energie, prin solicitările multiple şi variate din partea fiecărui elev din clasă. Imperfecţiunea văzului şi auzului, bâlbâiala, unele malformaţii corporale creează dificultăţi în exercitarea funcţiei didactice, iar unele cazuri chiar incompabilităţi reale. Profesia didactică provocă mai ales o mare cheltuire de energie nervoasă: atenţie continuă, efort de gândire şi imaginaţie, stăpânire de sine. E necesar ca profesorul să aibă un sistem nervos echilibrat.
O calitate care-l caracterizează pe profesor este dragostea faţă de copii. Cine iubeşte copiii şi ştie să şi-i apropie găseşte mai uşor drumul spre inima lor şi-i poate influenţa mai profund.. Dascălul care-şi iubeşte elevii are o atitudine atentă, caldă, delicată faţă de fiecare dintre ei, este sensibil la toate succesele şi insuccesele lor, dar dragostea faţă de copii nu trebuie să capete forma sentimentalismului dulceag. Ea trebuie să fie o dragoste exigentă, să îmbine blândeţea cu severitatea.
Optimismul pedagogic este o altă trăsătură caracteristică educatorului. Încrederea în elev, în posibilităţile lui de dezvoltare, încrederea în reuşita acţiunilor educative stau la baza muncii multor învăţători şi profesori. Ei sunt siguri că în fiecare elev, dacă este ajutat şi îndrumat la timp, se poate forma un cetăţean capabil să desfăşoare o muncă folositoare. În activitatea de instruire şi educare a elevilor, cadrul didactic poate să aibă uneori şi insuccese, care îi provoacă sentimente de amărăciune şi nemulţumire.
În ceea ce priveşte calităţile de voinţă şi de caracter, principala caracteristică este răbdarea pentru că atunci când lucrează cu copiii de vârstă mică, cadrul didactic trebuie să fie răbdător.
În concluzie, un cadru didactic trebuie să aibă calităţile pozitive a unui om, o pregătire de specialitate să deţină un orizont cultural larg, deci să ştie să lucreze cu copiii şi să le ofere acestora informaţii necesare în viaţa de zi cu zi.
5. Formarea formatorilor și pregătirea acestora
Procesul de formare a cadrelor didactice din România cuprinde două etape: pregătirea iniţială (în timpul studiilor din şcolile normale, colegii, universităţi) şi pregătirea continuă (perfecţionarea din timpul profesării). Pregătirea iniţială vizează introducerea viitorului cadru didactic, prin activităţi teoretice şi practice specifice, în universul profesional pentru care acesta se formează. Pregătirea continuă se referă la actualizările şi specializările de ordin teoretic, metodic şi practic, printr-o serie de activităţi de formare în timpul exerciţiului profesional.
Perfecţionarea vizează starea profesională actuală. Perfecționare profesională a profesorului este necesară, ca în toate profesiile, datorită potențialelor pierderi cognitive. Numai print-o reactualizare și perfecționare sistematică și constată a pregătirii profesionale la un nivel înalt de performanță,printr-o formare continuă se poate evita ceea ce se numește plafonare profesională, rutină, pregătire slabă sau mediocră.
Pregătirea iniţială a viitoarelor cadre didactice în universitate se realizează prin intermediul Departamentului pentru pregătirea personalului didactic (pregătirea pedagogică, psihologică şi metodică a studenţilor şi absolvenţilor de învăţământ superior care optează pentru profesiunea de cadru didactic).
O importanţă aparte o are activitatea de practică pedagogică. Aceasta cuprinde trei genuri de activităţi:
– activităţi de cunoaştere generală a şcolii;
– activităţi instructiv-educative de observaţie, simulare şi analiză desfăşurate în clase, cabinete, laboratoare;
– activităţi instructiv-educative practice, de probă şi finale, efectuate de studenţi, precum şi activităţi extraşcolare.
Bibliografie
- Constantin Cucoș – Pedagogie (Editia a II-a revăzută si adăugită)
- Lucia Gliga – Standarde profesionale pentru profesia didactică (București 2002)
- Dorina Sălăvăstru-Psihologia Educației (Polirom 2004)
- Miron Ionescu, Vasile Chiș-Pedagogie Aplicată
- Dorina Sălăvăstru-Didactica psihologiei
- www.didactic.ro
Articol scris de Robciuc Alina
Foarte reusit, felicitari!!!
Foarte util!Multumim!