Vremea puţin favorabilă ne-a intimidat şi am decis ca ziua de LUNI să o petrecem în grădiniţă pregătind materiale şi cadouri pe care le vom folosi în vizitele şi ieşirile ce le-am planificat in cadrul “săptămânii altfel” intitulată “Să ştii mai multe, să fii mai bun”. În ultima parte a zilei am participat la concursul religios “COMORI IN CER” pentru care ne-am pregătit dându-ne interesul să fim cei mai buni.
Şi cum şi prevăzut, ziua de MARŢI ne-a surâs prin vremea caldă si plăcută aşa că nu am mai stat pe gânduri si am plecat să vizităm oraşul nostru. Primul popas a fost la Mc Donald s unde am confecţionat coşuleţe pentru Sărbătoarea de Paşte dar am şi fost răsplătiţi pentru efortul depus. De aici, cu forţe proaspete, şi la pas vioi, doi câte doi, însoţiţi de doamnele educatoare şi de părinţi am străbătut o cale lungă până la firma ASSIST Software: calculatoare, imprimante, monitoare, tastaturi, copiatoare, laptopuri, ecrane de proiecţie şi alte lucruri interesante ne-au atras privirea. După ce ne-am mai tras sufletul cufundându-ne comod în scăunelele din sala de conferinţe, am realizat că nu prea am mai vrea să plecăm. Aveam exact ce ne trebuia: calculatoare, deci… jocuri!
Dar cum timpul nu a stat deloc în loc, am luat cutia cu mici cadouri primită de la firmă, am mulţumit si ne-am îndreptat spre ultimul obiectiv: Tipografia Muşatinii unde am fost întâmpinaţi de mirosul de cerneală şi de de foi proaspăt scoase de sub tipar. Pe tot parcursul vizitei am fost impresionaţi de tot ce am vazut. Dar despre asta vorbim altă dată.
Obosiţi si încântaţi în acelaşi timp am reuşit să ajungem în parcul Central unde am aşteptat foarte cuminţi să vină părinţii. Următorul obiectiv? Un somn bun!
Refăcuţi după ziua de ieri, şi gata de acţiune, am învins ploaia şi MIERCURI am ajuns la Policlinica Bethesda din Burdujeni. Unii plini de frică, alţii plini de curaj, unii tăcuţi, alţii foarte gălăgioşi, unii strângând cât mai tare mâna doamnei, alţii plini de nerăbdare am păşit pragul policlinicii. Ajunşi la recepţie am fost conduşi de doamna asistentă către cabinetul doctorului. Acolo a fost o adevarată aventură! Am simţit că am intrat într-o navetă spaţială. Moment unic pe care nu îl vom uita cu siguranţă niciodată!Ni s-a explicat, am experimentat şi am înţeles cât de importantă este sănătatea noastră. La ultimul etaj al policlinicii am descoperit unde ajunge picătura de sînge din degeţelul nostru: la un laborator, am înţeles cum se fac analizele, ce aparate moderne se folosesc, unde stau ascunse recipientele dar şi cum arată microbii. Toate acestea ne-au fost explicate de doamna doctor. De acum inainte nu vom mai păşi cu frică să facem analizele pentru că am înţeles cât de importane sunt pentru a depista boala şi pentru a ne vindeca dacă devenim bolnavi.
În ziua de JOI ne-am transformat în gazde şi i-am primit în grădiniţă pe cei ce au venit de departe : clasa pregătitoare de la Şcoala nr 9 «Ion Creangă », cartierul Obcini. Împreună ne-am jucat, ne-am distra, am servit o gustare, am ascultat povestea de Paşte spusă de doamna educatoare Irina Forgaci dar am aflat de la doamna învăţătoare Mariana Andreuţă cum să ne păstrăm planeta curată şi cât de frumos este la şcoală. Gazde bune fiind, am oferit la sfărşit cadouri noilor noştrii prieteni cu dorinţa de a ne revedea de Ziua Copilului, de ziua noastră, dar am primit şi invitaţia de a vizita şcoala cât mai curând posibil. Deci ne vom pregăti de o noua ieşire: ura!
Săptămâna s-a încheiat cum nu se putea mai bine: participând la un club de vacanţă unde am cunoscut muţi copii noi, mai mari ca noi, dar am făcut cunoştinţă cu personaje ciudate şi comice în acelaşi timp!
Multumim lui Dumnezeu pentru protecţia Sa şi pentru ocrotirea Sa, dar şi pentru bucuria şi timpul minunat din această “Săptămână Altfel”!