Preşcolarul? O mână de om cu ochi curioşi şi cu o inocenţă debordantă îşi face ochii mari înregistrând fiecare culoare, fiecare lumina, fiecare cuvânt. Prieten în vreme de singurătate, mijlocul de scăpare al părinţilor atunci când nu mai au timp, televizorul şi-a făcut loc pe nesimţite în viaţa copilului. Mai mult de atât, programele de televiziune, filmele, reclamele se întipăresc în mintea copilului şi îl influenţează în deciziile şi în convingerile lui viitoare.
Deşi pare un obiect absolut necesar şi inofensiv, televizorul poate avea efecte ireversibile asupra copilului. Acesta, aflându-se într-o continuă căutare de modele, le găseşte în actori, vedete, moderatori, visându-se în pielea lor. Şi, de ce să nu recunoaştem, figurile prezente pe micul ecran lasă de multe ori de dorit. De asemenea, copiii tind să imite comportamentul adulţilor. De aceea, ceea ce observă în comportamentul celor de pe micul ecran devine un punct de reper în atitudinea lor. Cei mici nu au un discernământ format, nu au capacitatea necesară de selectare şi de analizare a tot ceea ce ei primesc. Astfel, televizorul poate reprezenta un pericol şi îşi poate pune amprenta asupra caracterului lor în formare.
Micul ecran însă poate avea şi efecte pozitive, dar într-o mai mică măsură. Televizorul contribuie la educarea copilului, e o sursă de informaţii de multe ori utile, interesante, captivante. Desenele animate, mult iubite de copii rămân în topul preferinţelor lor. Aceştia se regăsesc în personaje, fiecare visând să fie prinţesă, razboinic, erou, regină, cavaler şi astfel universul lor devine unul mai colorat, mai plin de speranţă.
Lumea de dincolo de micul ecran creează un spaţiu virtual în care copilul intră şi pe care începe să-l iubească şi să se ascundă ori de câte ori realitatea pare prea crudă. Ascunziş benefic sau periculos, oare care ar trebui să fie atitudinea dascălilor în faţa acestui subiect? Impactul există şi poate fi remarcat într-o mai mică sau mai mare măsură în viaţa fiecărui copil, dar noi? Rămânem indiferenţi, indignaţi, toleranţi sau optimişti cu privire la ceea ce televizorul poate sădi în caracterul unui copil?
Consider că fiecare dintre cei chemaţi să facă primii paşi în formarea şi educarea unui copil trebuie să fie atenţi şi să îi ajute pe aceştia să îşi dezvolte un psihic echilibrat şi în măsură să discearnă între bine şi rău, realitate şi ficţiune, culorile dincolo de sticlă şi cele oferite de natură.