Într-una din zilele trecute, doamna educatoare îmi povestea despre ”căsuța cu biscuiți” pe care o ține la grădiniță într-un anumit loc special.
De fapt, de unde a pornit discuția noastră? Fiind zi de serbare și astfel tot felul de lucruri noi prin grădiniță, ”căsuța” și-a pierdut locul ei special tocmai datorită unui astfel de nou venit în trecere pe-acolo. Astfel, de la locu-i special, ”căsuța” a ajuns pe măsuța din fața mesei doamnei educatoare. O fetiță de grupa mică, pentru că despre cei mici este vorba, nu se dezlipea de lângă ”căsuță”, o căuta și-o întorcea pe toate părțile, ignorând complet chemarea blândă a mamei: ”Haide, mergem mami, haide, spunem La revedere și plecăm acasă, e gata grădinița, haide”!
Zâmbind, doamna educatoare încercă să ne lămurească: Este căsuța mea cu diferiți biscuiți, iar fetița este total absorbită de ea pentru că de obicei stă undeva sus, unde copiii nu au acces.
Negăsind nimic, mica prințesă a lăsat ”căsuța”, urmându-și mama grăbită, iar eu am avut parte de o mărturisire plină de dragoste și sinceritate, așa cum numai o doamnă educatoare de grupa mică poate [și ar trebui] să aibă: Țin acolo biscuiți – îmi spunea ea – știți, câteodată unor copii nu le place cornul sau ce servesc la gustare și atunci caut în căsuța mea un biscuite care să le placă să-l mănânce. Nimic deosebit, ar spune unii. Dar… Gândesc așa ca pentru copiii mei, cum să rămână flămânzi până la prânz dacă nu le-a plăcut ceva? Vreau să le fie bine!!
O doamnă educatoare de invidiat, așa-i? Ce binecuvântați sunt copiii noștri! 
Ce voiţi să vă facă vouă oamenii, faceţi-le şi voi la fel. (Luca 6:31) – orice am face, acasă sau la muncă, să facem totul ca pentru copiii noștri, ca pentru cei dragi nouă… ca pentru Domnul!
Articol preluat de pe blogul smthbeautiful.